|
|
Apa ca o sursă preţioasă
Datorită creşterii populaţiei mondiale şi a altor factori, tot mai puţini oameni beneficiază de apă potabilă. Problema apei poate fi rezolvată prin creşterea producţiei, o distribuţie mai bună, şi nerisipirea resurselor deja existente. Din acest motiv, apa este o resursă strategică pentru multe ţări. Au existat de-a lungul timpului mai multe conflicte pentru accesul la apă şi controlul acesteia. Experţii prevăd mai multe conflicte viitoare din cauza creşterii populaţiei mondiale şi creşterii contaminării prin poluare şi încălzire globală.
Raportul UNESCO despre dezvoltarea apei (WWDR, 2003) din cadrul Programului de Evaluare a Apei pe Plan Mondial arată că, în următorii 20 de ani, cantitatea de apă potabilă disponibilă va scădea cu 30%. 40% dintre locuitorii lumii nu au apă curată suficientă pentru o igienă minimală. Peste 2,2 milioane de oameni au murit în 2000 de boli legate de consumul de apă contaminată sau din cauza secetei. În 2004, o organizaţie engleză, WaterAid, a raportat că un copil moare la fiecare 15 secunde din cauza bolilor legate de apă ce ar putea fi uşor prevenite.
Se prevede că apa ar putea deveni preţioasă precum petrolul, lucru care ar face din Canada, ce are această resursă din abundenţă, cea mai bogată ţară din lume. În 2005 în SUA preţurile mari ale benzinei au provocat îngrijorare şi au existat temeri pentru o criză globală, însă consumatorii nu ezitau să plătească preţuri duble pentru aceeaşi cantitate, dar de apă îmbuteliată.
Apa potabilă este mai valoroasă decât oricând în istoria noastră, fiind folosită extensiv în agricultură şi industrie, şi primeşte din ce în ce mai multă atenţie pentru a fi folosită judicios pentru generaţiile viitoare.
Un om consumă în medie 3 l apă/zi, iar corpul său are un conţinut de 60-70% apă. Un pom evaporă aproximativ 200 l apă/zi.
În organismele vii, apa este conţinută în formă: intracelulară (50%), interstiţială (15%) şi circulantă (5%). Ţesutul adipos şi oasele conţin 33% apă, muşchii 77%, plămânii şi rinichii 80%, substanţa cenuşie 85%, iar lichidele biologice: plasma 90%, saliva 99,5%.
Un om, cântărind 70 kg conţine apă 65-70% din greutatea sa, adică până la 50 kg apă.
Un adult normal trebuie să absoarbă aproximativ 2,5-3 l apă/zi, preluaţi fie sub formă de băuturi sau apă conţinută în alimente precum şi apă de combustie a alimentelor şi ţesuturilor (aport endogen). Dacă ne raportăm la regnul vegetal, apa este conţinută în: salate, castraveţi, andive (95%) sau în roşii şi morcovi (90%). Merele conţin 85% apă, cartofii 80%, sporii bacteriilor doar 50% apă, fosolea şi mazărea 10%.
Care este rezistenţa organismelor în condiţiile lipsei apei?
Cămilele traversând deşertul îşi pot produce aproximativ 40 l apă prin oxidarea grăsimilor ce se găsesc în cocoaşă. În condiţii normale, cămila se hrăneşte însă cu plante verzi, ce conţin multă apă. Se cunosc insecte ce iau apa de la vegetale uscate dar higroscopice (absorb umiditatea din aer).
Rozătoarele din deşert pot trăi în absenţa apei consumând doar ierburi, scoarţă de copaci, frunze uscate. În captivitate apa este procurată pe cale endogenă adică prin oxidări celulare, reuşind să trăiască fără să bea chiar 6 luni. Carnivorele care au nevoie imediată de apă, pentru a-şi elibera rezidurile azotoase se hrănesc cu erbivore ale căror ţesuturi conţin multă apă.
Omul s-a adaptat la condiţiile mediului înconjurător- populaţia nomadă a deţerturilor consumă o cantitate mai mică de apă decât populaţia sedentară. Se cunosc şi plante care au o rezistenţă mare la deshidratare- cacteele conţin ţesuturi îmbibate cu apă, aşa-zis ,,suculente''. Toate animalele de pe glob, ca şi omul, posedă modalităţi de procurare a apei.
În timpul activităţilor zilnice, în organismul uman sunt ,,arse'' zaharuri şi grăsimi. Prin arderea lor se formează CO2 şi H2O; CO2, toxic, este înlăturat iar H2O se poate utiliza pentru diferite necesităţi ale organismului. Din 1g zaharuri rezultă 0,56 g H2O, iar din 1g grăsimi se formează 1,07 g apă. Zilnic, un adult sintetizează 300 g apă.
Animalele din stepele uscate şi deşerturi, şerpi, şopârle, girafe, zebre, struţi au capacitatea de a acumula mari cantităţi de lipide (grăsimi) prin oxidarea cărora rezultă apă (la o cămilă rezerva de grăsimi din cocoaşă este de 110-120 kg). Viaţa nu ar fi fost posibilă în zonele de deşert dacă animalele din aceste zone nu ar fi învăţat să se ascundă ziua de căldură şi dacă nu ar fi avut posibilitatea de a împiedica evaporarea apei din organism.
Extrem de interesant este experimentul realizat cu 300 de ani în urmă de savantul Sanctorius care a observat că greutatea organismului uman se modifică neîncetat. El a construit un cântar mare şi aşezat ore în şir pe acest cântar îşi urmărea propria greutate. Peste noapte, Sanctorius pierdea aproape un kg. Cauzele sunt multiple: prin îndepărtarea CO2 din organism, greutatea omului scade cu 75-85 g în 24 ore. Pe cale pulmonară se evaporă 150-500 g apă zilnic, iar prin piele şi mai multă.
Prin transpiraţie, pe vreme rece, se evaporă 250-1700 g apă. În cazul unei munci fizice dificile, prestată pe vreme uscată şi caldă, cantitatea de transpiraţie poate atinge chiar 10-15 l în 24 ore. Pe această cale, organismul combate de fapt supraîncălzirea. Pentru evaporare se consumă o cantitate de căldură de 600 calorii pentru 1 l sudoare. Dacă această căldură ar fi toată furnizată de corpul omenesc, temperatura lui ar coborî cu aproximativ 10°C.
Corpul omenesc furnizează pentru evaporare doar o cantitate mică de căldură; astfel transpiraţia nu poate asigura răcirea corpului, dar permite evitarea supraîncălzirii. Numai datorită evaporării apei la nivelul plămânilor şi pielii, temperatura corpului uman se menţine la valori în jurul a 37°C, chiar dacă temperatura ambientală este de 40-50°C.
Se ştie că arşiţa din zonele de deşert este mai suportabilă decât cea din pădurile tropicale umede. Aceasta se explică prin faptul că în atmosfera umedă sudoarea se evaporă lent, se adună în picături ce se preling pe corp şi nu apare senzaţia de uşurare.
_______________________________________
     
  
    
|
|
